Cand te prezinti cuiva ca fiind profesor de muzica, acela te trateaza brusc cu respectul cuvenit unuia care le stie pe toate in acest domeniu. "Vai, dar noi nu ne putem compara cu dumneavoastra, care stiti tot..."
Din pacate, conservatoristii, cei mai multi si mai silitori dintre ei, sunt indoctrinati de muzica clasica (eventual de jazz).. asa numita "muzica buna". Ajung profesori dupa 5 ani de studii si se trezesc pusi in situatia de a educa din punct de vedere muzical niste copii crescuti cu manele sau, in cel mai bun caz, cu muzica usoara. Dintr-o data intervin sincope in comunicare. Profesorul se considera un neinteles, un rege singuratic sacrificat pe altarul artelor iar elevii asteapta cu resemnare si plictis ora de muzica ce trebuia sa fie atractiva si reconfortanta intr-un program zilnic agitat.
Dragilor, am invatat inca 2-3 ani dupa ce mi-am terminat studiile universitare cum sa vorbesc despre muzica in toate felurile. Am avut de invatat de la elevii mei despre noutatile in materie de pop, rock, disco si de 14 ani tot incerc sa fiu la curent cu preferintele lor. Nu mai conteaza foarte mult formele muzicale, contrapunctul si fuga, armonia si polifonia, ci doar frumusetea unei ore de muzica pe care o regretam impreuna cand se sfarseste...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu